Insula cavalerilor , a forturilor şi a istoriei
zbuciumate, Malta nu este nicidecum rece şi sobră aşa cum ţi-ai imagina şi asta
o spune chiar numele. Malta vine , se pare, de la "mielita", care
înseamnă miere. De culoarea mierii sunt
şi rocile insulei, stâncile şlefuite de vânt şi apă ale plajelor şi cele mai
multe clădiri construite din acelaşi calcar straniu. Amestec de stânci şi
plaje, catedrale şi fortăreţe, grote şi lagune, Malta atrage anual peste
1.500.000 de vizitatori.
Primul lucru diferit cu care m-a
întâmpinat Malta a fost aerul. M-a izbit imediat ce am coborât din avion. Deşi
pământ european, insulele malteze au un iz mai degrabă oriental sau african,
iar aerul care te intâmpină- o toropeala umedă, un fel de briză caldă şi
plăcută- este primul semn.
Apoi vine piatra gălbuie care stăpâneşte
insula în toate formele posibile. Un calcar auriu care e prezent la fiecare
pas, care emană căldură si reflectă lumina chiar şi atunci când nu e soare, de
parcă ar fi o lampă naturală. Te surprind apoi cactuşii înalţi şi numeroşi
precum plopii în Bărăgan. Fructele lor ca nişte cartofi roşii cu ţepi sunt
comestibili, îi poţi lua direct de pe stradă, sau cumpăra din piaţă gata
curăţaţi. Din aceleasi fructe se face şi un vin tradiţional care se vinde ca şi
suvenir în sticle foarte mici.
Oamenii sunt foarte prietenoşi si cu multă
răbdare şi spun despre ei înşişi că se pot adapta la orice. Nici nu e de mirare,
căci insula nu a avut niciodată o viaţă prea liniştită, poziţia ei strategică dintre
2 continente fiind deopotrivă binecuvantare şi blestem. Cucerită şi stăpânită
de multe puteri, Malta e un amestec de influenţe turceşti, siciliene, arabe şi
britanice care se simte mai ales în limba vorbită de localnici, imposibil de
înţeles de către un european.
Statul maltez cuprinde şase
insule: Malta
, Gozo
,Comino,Filfla
,
si cele două insule gemene St Paul .Situată la jumatatea distanţei între Gozo şi
Malta, Comino este locuită permanent doar de 3 oameni: un cuplu de hotelier, soţ şi soţie şi un poliţist care
este înlocuit periodic. În
schimb, insula este vizitată de o mulţime de turişti mai ales pentru scufundări
sau surf , dar şi pentru ‘Laguna
albastră’, un golf cu apă turcoaz, extrem de curata şi de transparentă ca o
uriaşă piscină naturală.
Top 5 obiective turistice de
vizitat
Când am întrebat gazdele la care
stăteam cum ajung cel mai simplu în Capitală, mi-au răspuns foarte surprinsi:
“cum? nu aţi fost ÎNCĂ în Valletta?”. Aproape că m-am simţit vinovată că sunt
de 3 zile în Malta şi nu am ajuns în Capitală, iar după replica lor
dojenitoare, mă întrebam dacă nu cumva am pierdut aceste zile degeaba.
Construită de Cavalerii Ioaniti, Valletta este un amestec atrăgător de
fortareaţă, eleganţă
barocă şi intimitate locală. Nici nu ştii ce anume te impresionează mai mult,
dar cu siguranţa nu te aştepti să găseşti un oraş atât de diferit la fiecare
metru pătrat şi foarte contrastant cu restul insulei. Dacă în restul aşezărilor,
arhitectura caselor e mai mult orientală, care aduce a cartier turcesc, în
Capitală se simte occidentul. Străzile strâmte sunt în pantă, cu case veneţiene
multicolore şi obligatoriu cu balcoane la fiecare nivel, ca nişte adevarate logii.
Ferestrele şi mai ales uşile par de colecţie, fiind ele însele nişte obiective
turistice. Şi mai sunt şi pisicile. Deja un simbol al insulei, paşind
tacticoase şi neinhibate pe străzi, pe la terase, sau zăcând prelungit la
soare, siluetele negre ale felinelor în contrast cu piatra galbenă din oras
sunt indelung pozate de turişti.
Pentru un călător de meserie, o catedrală nu
mai oferă prea multe surprize. Dar edificiul St. John din Valletta este de-a
dreptul revelator, chiar dacă exteriorul nu te impresionează deloc şi îl poţi
igonora fără să ai vreun sentiment de vinovăţie. De cum intri în catedrală se
întinde în faţa ta un pavaj de marmură pictată, format din criptele mormintelor
Cavalerilor Ioaniţi. Drumul acesta straniu spre altar iţi dă şi mai multă
sfială, de parcă mareţia edificiului nu ar fi fost îndeajuns să te copleşească.
Şi ca totul să fie cu adevărat impresionant, două picturi ale lui Caravagio te
ţintuiesc locului minute în şir.
Ca să vizitezi tot ce iţi propune
Capitala, nu iţi ajunge o singură zi, dar distanţele sunt mici pe insula şi
oriunde ai fi cazat, poţi ajunge în Valletta în mai puţin de o oră. Peste 32 de
biserici şi catedrale, palate, forturi, fiecare cu povestea şi farmecul lor, te
confiscă ore intregi. Nu-i de mirare că oraşul “La Valletta” a fost înscris în
anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Fereastra Albastră este pentru maltezi ceea ce este turnul Eifel pentru francezi. Nu poţi să te mândreşti că ai fost în Malta dacă nu ai măcar o poză la arcada ciudată de pe coasta Mediteranei din insula Gozo.
Stiintific, este o stanca erodată
de apele mării de-alungul vremii. Turistic,
este unul din colţurile fabuloase ale coastei, căci natura a modelat-o cu o măestrie
de arhitect. Iar malul stâncos care duce la fereastră, puternic şi inegal
găurit de sare, pare mai degrabă o bucată de sol de pe altă planetă.
Pentru a ajunge la Fereastra
albastra trebuie să mergi în insula Gozo din apropierea Maltei. Poţi alege o
excursie privată cu ghid şi cu transport pentru turul insulei, sau poţi lua un
fel de rată acvatică, un mic ferry care are curse regulate între cele 2 insule.
Tranferul nu dureaza mai mult de 25 de minute.
O altă atracţie turistică a
insulei Gozo este Grota Albastră unde se petrece un
fenomen spectaculos, numit "al mâinii albastre". Localnicii iti vor povesti despre el ca un
subiect de X-files, dar fenomenul nu este atât de marţian precum pare. Apele
Mediteranei au acolo o culoare foarte puternică, un fel de albastru indigo care
"colorează" în aceleaşi nuanţe orice lucru scufundat în apă.
Mdina sau Orasul Tăcerii
este vechea capitală fortificată a insulei, lasată moştenire de cuceritorii arabi,
normanzi şi aragonezi, un oraşel labirintic în care nu mai locuieşte
nimeni, cu uşile şi ferestrele ferecate ca dupa o molimă.
Oricât ai petrece pe
străzile pustii ale Mdinei vei simţi atmosfera apăsătoare a tăcerii. E o
experienţă bizară, ca o mica excursie de senzaţii tari fără adrenalină.
Singurele semne de viaţa sunt terasele şi resturantele, atelierele şi
magazinele de suveniriruri.
Cine vine pentru plajă in Malta
trebuie să se pregateasca pentru ţărmuri stâcoase, găurite sau, în cel mai bun
caz, pietricele pe post de nisip. Există însă în fiecare staţiune plaje private
cu nisip artificial, amenajate de hotelurile mai sofisticate. Apa este perfectă
pentru scufundări sau snorkeling. Singura plaja cu nisip natural este Golden Bay, situată pe coasta de vest a Maltei la care se ajunge cu autobuzul din orice
parte a insulei.
În toate ghidurile
turistice, pe primul loc al celor mai importante lucruri de văzut în Malta sunt
Templele Ggantija, cele mai vechi
monumente de piatra din lume. Datând din 3500 î.H., au fost înălţate pentru a
venera o zeitate a fertilităţii. Mărturisesc că nu m-au atras, nici după ce am
citit despre ele pentru că mi s-au părut absolut nefotogenice şi nu am avut
curiozitatea să mă deplasez pănă la ele. De aceea, nu pot spune multe despre
ele, dar îmi fac datoria să le trec în acest top.
Ordinul Cavalerilor de Malta
Dacă
vrei să cumperi un cadou grăitor despre insulă, cel mai nimerit este o statueta
minusculă de plumb care înfăţişeaza unul din cavalerii de Malta, în numeroasele
lor modele de armuri.
Ordinul
Suveran al Cavalerilor de Malta este unul dintre cele mai vechi ordine nobile catolice care
există. Scopul lor era ajutorarea aproapelui în numele credinţei. Ordinul
cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta de Napoleon după aproape 270 de ani de domnie.
Înfiinţat în 1050 Ordinul îşi desfăşoară şi
astăzi activităţile caritabile pentru bolnavi, nevoiaşi şi refugiaţi în peste
120 de ţări inclusiv în Romania. În ţara noastră, Ordinul Maltez şi-a început activitatea în
1932 şi şi-a reluat-o după Revolutie.
Lucruri de stiut
Marea e foarte sarată în Malta, de
aceea e aproape imposibil să ieşi la plimbare dupa o baie în mare. Stratul de
sare care ramane pe piele e vizibil şi te strange precum nămolul de la Techirghiol.
Malta nu are nici o sursă naturală de
apă de aceea e de preferat să consumi apa ambalată. Cea de la robinet este
potabilă, dar un are un gust prea plăcut.
Cu maşina
poti traversa insula de la nord la sud
în cel mult o oră şi jumătate. Cea mai lungă distanţă este de 27 km iar cea mai
lată este de 14.
Ca şi
britanicii, maltezii circulă cu autovehiculele pe partea stângă a şoselei, de
aceea trebuie să fii foarte atent când traversezi strada.
De la 1 ianuarie 2008, euro a devenit moneda
oficială în Malta, înlocuind lira malteză
Cu o populaţie
de aproape 400.000 de locuitori, Malta este ţara cu cea mai mare densitate din
Europa şi a treia ţară ca densitate din lume.
Malta a devenit independentă de Marea
Britanie la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este membră a Uniunii
Europene.
No comments:
Post a Comment