Nu stiu altii cum sunt, dar eu
intotdeauna mi-am dorit sa ajung pe o insula pustie. Nu sa raman definitiv
acolo, ce-i drept, dar macar o scurta vizita. In deplina siguranta...
Oricum as asterne pe hartie, calatoria
spre o insula e o aventura inca dinainte de plecare. Numai ideea de insula te
ispiteste, iar daca e si pustie atunci nu mai ai nevoie de alte referinte. Eu
as angaja o insula pustie fara CV sau scrisoare de recomandare.
Popina pluteste undeva in mijlocul lacului Razelm, cel mai intins si mai
salbatic lac al Deltei Dunarii, ex-golf la Marea Neagra.
Cel mai nimerit e sa plecati spre insula din satul Sarichioi, unul din
punctele de imbaracare destul de apropiat de Popina. Se poate ca numele sa va sune obscur si
indoielnic, dar daca ati pleca spre insula din mai cunoscutul Jurilovca, sa
spunem, ati pierde o zi intrega pe drum.
Si asta numai la dus.
Calatoria a fost o descoperire si pentru mine. Dupa cateva saptamani bune de cotrobait Dunarea in toate cotloanele ei, chiteam in sinea mea ca n-are ce sa ma mai suprinda in Delta. La fel si insotitorii mei.
Pornim.
Iesim pe un mic canal ce se deschide in necuprinsul Razem. In barca Bioseferei, Rezervatiei Delta
Dunarii, insotiti de un agent ecolog, cum altfel am putea intra intr-o
rezervatie, ne aventuram pe lac. Apa e oglinda, vant mai deloc, vremea pare sa
tina cu noi.
In nici cateva minute de leganat pe apa, in mijlocul gigantului Razelm se
vede zareste o linie neagra, cu o riducatura in mijloc. Va suna cunoscut? Am fi
tentati sa strigam “pamant” ca in filmele cu pirati.
Ne apropiem rapid. Intr-o barca cu
motor de 4 persoane, la viteza maxima, se ajunge pe insula in mai putin de o
jumatate de ora. Primele maluri pe care le vedem arata ca niste faleze
hercinice, niste maluri inalte de lut, care par sa se farame cu totul la un
zgomot mai puternic.
Ne hotaram sa facem un ocol inalte sa
debarcam. “Dupa colt” malurie sunt oarecum stancoase la poale. Par solide, asa
ca ne hotaram sa debarcam. Nu urcam nici un metru si intram intr-un camp de
flori movulii, inalte cat jumatate de
om. Aproape ca par ireale. Ne strecuram printre ele si milioane de tantari si
musculite se ridica dintre ele facand aerul irespirabil. Stolul de ganganii
dispare intr-o clipa dupa ce parasim lanul de flori.
In miezul insulei , direct lipite de stanca, sunt zeci de specii de
floricele si plante multicolore. Nici nu stii unde sa te uiti mai intai. Ca sa
nu spun ca nu mai nimeresti nici butonul aparatului de fotografiat de atata
exaltare.
E ca in atlasele de botanica. Muschi
galben, nalbe, rochita randunicii salbatica si multe pe care nu le
recunoastem…ciudatenii anonime dar de-o frumusete provocatoare.
Urcam in varf. Nu e mai inalt de 50 de metri dar tot avem controlul intregi
zone ca sa nu mai vorbesc de panorama
intregului lac.
Ei, si am oprit pentru
sfarsit ce era mai placut. Plaja…Pe una din marginile insulei, stanca incepe sa se
dispara treptat si malul se lasa spalat de Razelm. Plaja e in acelasi timp
salbatica dar sensibila. Are cel mai fin
nisip pe care l-am vazut vreodata, apa cea mai
limpede, scoici, chiar si o specie mai rara de nuferi.
Daca nu ar fi trebuit sa ne intoarcem fuga la serviciu in zi de luni, am
fi ramas pe insula cateva zile lungiti
la soare.Dar chiar si in vacanta locul
nostru n-ar fi fost acolo mai mult decat intr-o scurta vizita- o rezervatie trebuie sa ramana o rezervatie.
Nota: Publicat in "Dupa Afaceri" - ZF- 2004
No comments:
Post a Comment